Profunzimile sufletului

De o surprinzătoare actualitate, eseurile psihanalitice ale lui Wilhelm Steckel sunt adevărate incursiuni în adâncurile psihicului, abordând teme din cele mai diverse ale vieții cotidiene: „cea de-a doua lume“ (lumea imaginației); recunoștința și ingratitudinea; lenea și înclinația omului de a trândăvi, dar și refularea imboldului spre lene și convertirea în opusul său, hiperactivitatea; independența din perspectiva tânărului care abia pășește în viață, gelozia și prietenia. Pe parcursul cărții, autorul răspunde la întrebări punctuale (ce și doresc copiii, de pildă) sau tratează concepte psihanalitice precum identificarea, schimbările de dispoziție sau refugiul nevrotic în boală, făcând apel la propria experiență clinică dar și la studiile de caz ale contemporanilor săi.

***

Există oameni care trebuie să se certe mereu, a căror energie exuberantă trebuie să fie descărcată astfel, oameni pentru care viața pare că nu merită să fie trăită dacă se scurge prea lin. Aceștia sunt cei veșnic nemulțumiți, care nu și au atins idealurile din tinerețe, care nu și au îndeplinit visurile. Ei își proiectează nemulțumirea și confuzia interioară asupra tuturor experiențelor de zi cu zi. Acesta este motivul pentru care par să fie atât de supraîncărcați emoțional; acesta este motivul care face ca intensitatea însuflețirii lor să fie de neînțeles pentru noi. Fiindcă este o realitate faptul că se înfurie din motive banale. Dar tocmai această intensitate a emoției demonstrează că în spatele acestor mici certuri se ascunde mai mult decât ar fi ei dispuși să recunoască în mod normal, și anume că cearta este alimentată de un izvor mai profund decât ceea ce se vede la suprafață.

Îndemnul de a munci își are originea în instinctul de autoconservare al umanității. Nu decurge din propriile nevoi, ci doar din nevoile celorlalți. În aparență, cu toții muncim pentru noi înșine, dar în realitate muncim întotdeauna pentru alții. Cât de mic este numărul celor ce și fac treaba cu bucurie și bună dispoziție! Cât de mulți oameni dau frâu liber aversiunii pentru muncă prin intermediul unei aparente nemulțumiri față de profesia lor! Și unde putem găsi, în zilele noastre, un om mulțumit de meseria lui?

De o surprinzătoare actualitate, eseurile psihanalitice ale lui Wilhelm Steckel sunt adevărate incursiuni în adâncurile psihicului, abordând teme din cele mai diverse ale vieții cotidiene: „cea de-a doua lume“ (lumea imaginației); recunoștința și ingratitudinea; lenea și înclinația omului de a trândăvi, dar și refularea imboldului spre lene și convertirea în opusul său, hiperactivitatea; independența din perspectiva tânărului care abia pășește în viață, gelozia și prietenia. Pe parcursul cărții, autorul răspunde la întrebări punctuale (ce și doresc copiii, de pildă) sau tratează concepte psihanalitice precum identificarea, schimbările de dispoziție sau refugiul nevrotic în boală, făcând apel la propria experiență clinică dar și la studiile de caz ale contemporanilor săi.

***

Există oameni care trebuie să se certe mereu, a căror energie exuberantă trebuie să fie descărcată astfel, oameni pentru care viața pare că nu merită să fie trăită dacă se scurge prea lin. Aceștia sunt cei veșnic nemulțumiți, care nu și au atins idealurile din tinerețe, care nu și au îndeplinit visurile. Ei își proiectează nemulțumirea și confuzia interioară asupra tuturor experiențelor de zi cu zi. Acesta este motivul pentru care par să fie atât de supraîncărcați emoțional; acesta este motivul care face ca intensitatea însuflețirii lor să fie de neînțeles pentru noi. Fiindcă este o realitate faptul că se înfurie din motive banale. Dar tocmai această intensitate a emoției demonstrează că în spatele acestor mici certuri se ascunde mai mult decât ar fi ei dispuși să recunoască în mod normal, și anume că cearta este alimentată de un izvor mai profund decât ceea ce se vede la suprafață.

Îndemnul de a munci își are originea în instinctul de autoconservare al umanității. Nu decurge din propriile nevoi, ci doar din nevoile celorlalți. În aparență, cu toții muncim pentru noi înșine, dar în realitate muncim întotdeauna pentru alții. Cât de mic este numărul celor ce și fac treaba cu bucurie și bună dispoziție! Cât de mulți oameni dau frâu liber aversiunii pentru muncă prin intermediul unei aparente nemulțumiri față de profesia lor! Și unde putem găsi, în zilele noastre, un om mulțumit de meseria lui?