Între Scylla și Charybda

Exista in activitatea publicistica a lui Eminescu trei perioade distincte in cadrul carora putem fixa si cateva momente mai semnificative pentru o problema sau alta. Criteriul de baza pe care ne intemeiem in periodizarea noastra il constituie schimbarile intervenite in statutul personal al poetului in cursul activitatii sale scriitoricesti, schimbari care hotarasc in fond orientarea si caracterul ei. Publicistica eminesciana din prima perioada se circumscrie intre ianuarie 1870, cand publica primul articol, O scriere critica in Albina din Pesta si mai 1876, cand intra in redactia Curierului de Iasi, foaia ieseana. Vom distinge aici o publicistica a epocii studiilor universitare la Viena, cand Eminescu colaboreaza la publicatiile romanilor din Imperiul austro-ungar si se situeaza pe pozitiile acestora in apararea institutiilor culturale, critica dualismul si se afirma ca un exponent al "e;tinerilor"e; in lupta pentru infaptuirea idealului de unitate nationala a poporului roman. Eminescu se manifesta in directii multiple, de la articolul pe teme culturale la editorialul de orientare politica si lansarea de apeluri catre public pentru solidaritatea nationala. Pozitia sa este a tanarului intelectual roman, insufletit de lupta poporului sau si acest avant tineresc se reflecta si in publicistica sa. Acestei prime perioade se impune sa-i alaturam si un al doilea moment care coincide cu activitatea de bibliotecar la Biblioteca Centrala din Iasi. Activitatea publicistica de acum este redusa ca extindere si are, in chip evident, caracter carturaresc. Eminescu tine, tot acum, si conferinta Influenta austriaca asupra romanilor din Principate, in care sintetizeaza ideile din articolele anterioare si din insemnarile din manuscrise si schiteaza un program pentru viitoarea sa activitate publicistica. Perioada a doua a gazetariei lui Eminescu o inscriem intre 19 mai 1876, cand avem date sigure ca poetul intra ca redactor la Curierul de Iasi, si ultima saptamana din octombrie 1877, cand paraseste redactia foii iesene. Se produce acum o schimbare fundamentala in statutul personal al poetului, in sensul ca devine ziarist profesionist. Foaia ieseana era, pe de alta parte, o publicatie oficiala, cu o aparitie de trei ori pe saptamana si care rezerva partii neoficiale, din cele patru pagini, una singura. Conceptia lui Eminescu despre menirea ziarelor este cea a inaintasilor sai Asachi, Kogalniceanu, Alecsandri, Negruzzi, care faceau din publicatiile lor organe de presa cu caracter enciclopedic. Pe acest drum merge si Eminescu si in acea singura pagina o unei foi oficiale face cronica de politica externa, cronica de politica interna, cronica culturala, cronica dramatica si artistica. Nicaieri in gazetaria lui Eminescu nu se vede mai bine ca la Curierul de Iasi ce poate realiza geniul cu mijloace materiale reduse si intr-un spatiu tipografic restrans. Activitatea publicistica a poetului surprinde prin diversitatea problemelor abordate, prin seriozitatea si buna informare si prin modul de-a polemiza in chestiunile controversate. Aici, la Curierul de Iasi - si nu la Timpul - il gasim pe Eminescu cronicarul de politica externa, cronicarul cultural si cronicarul dramatic. Perioada a treia a gazetariei lui Eminescu este cuprinsa intre octombrie 1877, data intrarii in redactia Timpului, cotidianul bucurestean, si iunie 1883, prabusirea sa intelectuala. Aparent nu se schimba nimic in statutul personal al poetului, de vreme ce trece ca ziarist profesionist de la foaia ieseana la cotidianul bucurestean. Si totusi situatia nu se prezinta asa. Poetul intra in redactia Timpului, ca simplu redactor, cum era si I. Slavici, la chemarea caruia paraseste foaia ieseana, trece apoi in fruntea ziarului, ca redactor-sef, ca sa ocupe, in final, postul de prim-redactor. Eminescu isi asuma sarcina, la intrarea in redactia Timpului, sa faca cronica de politica interna si se ocupa cu intermitente de evenimentele internationale si de miscarea culturala. Publicistica sa cunoaste, sub aspectul diversitatii, o ingustare evidenta in raport cu cea de la foaia ieseana. Dar daca la cotidianul bucurestean nu ne intampina peisajul caleidoscopic din foaia ieseana, se impune atentiei inca din primele articole amplificarea discursului critic si verva polemica. Publicistica eminesciana cunoaste desfasurarea cea mai larga intre februarie 1880 si decembrie 1881. Acum Eminescu este redactor-sef al cotidianului bucurestean si il transforma in organ de presa al orientarii sale politice. Poetul sustine, in zeci de articole, primatul muncii in promovarea in ierarhia sociala, ia apararea "e;claselor pozitive"e; si critica in termeni necrutatori "e;patura superpusa"e; si demagogia din viata politica. Eminescu paraseste conducerea Timpului in ianuarie 1882, ca urmare a apropierii "e;sincerilor conservatori"e; de "e;sincerii liberali"e; si a formarii "e;opozitiei coalizate"e;. Poetul trece raspunderea conducerii ziarului lui Grigore G. Paucescu, membru marcant al "e;opozitiei coalizate"e; si ramane prim-redactor pentru partea politica. Colaborarea sa nu mai este la fel de sustinuta ca inainte de ianuarie 1882, asistam la absente din redactie. Ziaristica poetului cunoaste si un epilog, care se constituie din cele cateva articole publicate in Romania libera si Fantana Blanduziei spre sfarsitul vietii.